TRANSCRIERE ACTE DE STARE CIVILĂ

Serviciul online - "Transcriere acte de stare civilă", se adresează numai pentru cetăţenii care au redobândit sau cărora le-a fost acordată cetăţenia română în temeiul art. 10 şi 11 din Legea nr. 21/1991 republicată, care nu au avut niciodată domiciliul în România.

Transcrierea certificatelor de stare civilă pentru cetăţenii care au dobândit sau redobândit cetăţenia română

X
Alegeți data și ora dorită pentru programare!
octombrie 2025
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
   
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
   
Data selectata
Data ocupata

REGULAMENT

Programarea pentru depunerea cererilor privind transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă se face numai online, pe pagina de internet a municipiului Satu Mare

(https://portal.acc.primariasm.ro/reservation_page/1lh02h0)

Programările online sunt disponibile numai pentru cetăţenii care au redobândit sau cărora le-a fost acordată cetăţenia română în temeiul art. 10 şi 11 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, republicată, care nu au avut niciodată domiciliul în România.

Cererea de transcriere a certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă, se depune personal, de către titulari sau reprezentanţii legali ai acestora. Pentru minori cererea poate fi depusă de către unul dintre părinţi, sau, după caz, de către reprezentantul lor legal, iar cei care au împlinit vârsta de 14 ani pot solicita transcrierea în nume propriu.

Înainte de programare, vă rugăm să verificaţi informaţiile generale şi lista actelor necesare.

Pentru confirmarea procedurii de programare online solicitantul este de acord cu prelucrarea datelor personale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.

Nu se pot face programări prin email, fax sau telefonic.

Programul de primire a cererilor este în zilele de luni şi miercuri în intervalul orar 9:00 – 10.00, conform listei programărilor.

Solicitantul completează toate câmpurile obligatorii prevăzute în aplicaţia de programare.

Datele personale ale acestuia (numele de familie şi prenumele) se completează întocmai cum rezultă din actul de identitate, fără prescurtări sau iniţiale. De asemenea, se completează în aplicaţia de programare o adresă de email validă, la care va primi un răspuns cuprinzând data şi ora la care este programat să depună cererea.

O programare este alocată unei singure persoane şi nu unei familii. În cazul minorilor se va face programare separată pe numele titularului certificatului de stare civilă (numele şi prenumele minorului). Programarea este gratuită şi netransmisibilă și este valabilă NUMAI dacă solicitantul a primit confirmarea pe emailul pe care l-a trecut în programare, care conține data și ora programării.

Depunerea cererii se face numai la data şi ora stabilită conform programării. Neprezentarea la data şi ora programată, neconformitatea datelor înscrise în rubricile formularului de programare cu datele care rezultă din actele prezentate (certificat/extras de stare civilă, act de identitate, certificat de cetăţenie) şi/sau lipsa actelor necesare duc la anularea rezervării.

În cazul în care programarea on-line se efectuează pentru o zi lucrătoare care ulterior este stabilită ca fiind nelucrătoare prin act normativ, cererea se depune în următoarea zi lucrătoare în același interval orar comunicat prin confirmarea programării inițiale.

Administratorul aplicaţiei îşi rezervă dreptul de a anula programările frauduloase. În cazul anulării programării deponentul va aplica pentru o nouă programare.

Cererile de transcriere se depun la sediul Serviciului Starea Civilă din cadrul D.E.P. a Municipiului Satu Mare, care din data de 12.06.2018 funcţionează în incinta Centrului Comercial Someșul, de pe Strada Corneliu Coposu nr. 6, et. 4, de către persoana care figurează ca deponent în programarea online.

Persoanele căsătorite, care nu au certificate de căsătorie eliberate de autoritățile române, vor depune cererea privind transcrierea certificatului/extrasului de căsătorie concomitent cu cererea de transcriere a certificatului/extrasului de naştere.

Termenul de soluţionare a cererilor privind transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă este de 60 de zile de la data înregistrării cererii, potrivit art. 41 alin. (51) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.


Prezentul regulament nu se aplică:

1. persoanelor care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română şi care au avut ultimul loc de domiciliu, înainte de pierderea cetăţeniei române, în municipiul Satu Mare;

2. persoanelor care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română şi fac dovada adresei imobilului în care au locuit înainte de dobândirea cetăţeniei române în municipiul Satu Mare, înscrisă în documentul eliberat de serviciul pentru imigrări;

3. în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, dacă solicitantul a avut ultimul domiciliu în municipiul Satu Mare [art. 73 alin. (4) din Metodolgia cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă, aprobată prin H.G. nr. 64/2011].

Pentru cazurile prevăzute la pct. 1, 2 şi 3 nu este necesară programarea online.

Prezentul regulament se aduce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul instituţiei, precum şi pe pagina de internet a municipiului Satu Mare şi intră în vigoare la data aducerii la cunoştinţa publică.

Prezentul regulament produce efecte pe termen nelimitat şi poate fi modificat/completat/revocat în concordanţă cu modificările aduse ulterior legislaţiei în domeniu.